miercuri, 4 februarie 2009
CAND PARINTII NU SUNT DE ACORD CU RELATIA VOASTRA
V-ati vazut, v-ati placut, ati inceput sa va intalniti si sa va iubiti. Relatia dintre voi a evoluat treptat, fara sa existe nici o piedica. Prietenii va felicita si va reamintesc cat de bine va potriviti. Necunoscutii de pe strada va privesc cu invidie, dar pe voi nimic nu reuseste sa va indispuna.
Va traiti povestea de dragoste inchisi in sfera protectoare a cuplului … pana cand apar parintii. Fie ca va hotarati voi sa le prezentati partenerul, fie ca afla intamplator de existenta acestuia sau o ruda/cunostinta binevoitoare se grabeste sa le dea marea veste inaintea voastra, parintii reusesc intotdeuna sa intervina si de cele mai multe ori sa va umbreasca fericirea in cuplu.
Din momentul in care ai pronuntat plin de speranta si mandrie :`Mama, tata… acesta este X, prietenul/a meu/mea !` te-ai angajat fara sa vrei intr-o batalie greu de castigat si lucrurile vor incepe sa se complice pe zi ce trece. Jumatatea ta, partenerul pe care tu il vezi aproape perfect, nu va niciodata suficient de bun pentru tine in viziunea parintilor tai. De acum inainte va trebui sa rezisti eroic lungilor discursuri tinute de ai tai din dorinta de `a-ti deschide ochii`. Vei asista neputincios la certurile dintre ei in care dau vina unul pe celalalt pentru `marea nenorocire` (mai exact intalnirea cu EL/EA) ce ti se intampla tie. Te vei chinui sa le demonstrezi (venind cu argumente logice, cu exemple concrete) cat de mult gresesc atunci cand il/o critica. Fara succes insa. Iar in tot acest timp, toata fiinta ta se va revolta la gandul ca tocmai ei, parintii tai, nu au incredere in tine ca poti face o alegere buna. Ajuns la disperare nu vei mai sti cum sa ii impaci pe toti. Cum sa ii convingi pe ei ca EL/EA nu este un monstru al carui singur scop in viata este sa profite de tine si sa iti distruga viata? Cum sa eviti intalnirile dintre ei si cel drag fara sa ii dai impresia celui din urma ca este nedorit? Epuizat de cautarea unei cai de mijloc, vei ajunge sa te indoiesti chiar tu de cel de langa tine, ca peste doua secunde sa iti aduci singur mustrari ca ai putut fi atat de slab si te-ai lasat influentat de doi batrani care nu stiu cum traiesc tinerii in ziua de azi.In unele cazuri fericite, dureaza luni si poate chiar ani intregi pana cand persoana iubita reuseste sa le castige un strop de incredere parintilor partenerului. Dar in cele mai multe cazuri, asa o minune nu se va intampla niciodata. Ceea ce e si mai uimitor e faptul ca, in final, majoritatea cuplurilor ajung sa se desparta, iar mai tarziu sa le dea dreptate parintilor care nu l-au acceptat pe `actualul/a fost/a`, care s-a dovedit a fi exact cum au spus ei.Care este adevarul, cine are dreptate? Noi, cei tineri? Sau ei? Sa fim oare atat de orbiti de dragoste incat sa nu vedem adevarata fata a partenerului pe care ei, parinti cu experienta, oameni trecuti prin viata, reusesc sa o descifreze din prima clipa? Sau suntem atat de dornici de a ne multumi familia si atat de superficiali in sentimentele de iubire incat ne lasam influentati de ei pana ajungem sa il vedem pe cel de langa noi cu acelasi ochi critic al parintelui? Cred ca raspunsul este altul pentru fiecare dintre noi.
Va traiti povestea de dragoste inchisi in sfera protectoare a cuplului … pana cand apar parintii. Fie ca va hotarati voi sa le prezentati partenerul, fie ca afla intamplator de existenta acestuia sau o ruda/cunostinta binevoitoare se grabeste sa le dea marea veste inaintea voastra, parintii reusesc intotdeuna sa intervina si de cele mai multe ori sa va umbreasca fericirea in cuplu.
Din momentul in care ai pronuntat plin de speranta si mandrie :`Mama, tata… acesta este X, prietenul/a meu/mea !` te-ai angajat fara sa vrei intr-o batalie greu de castigat si lucrurile vor incepe sa se complice pe zi ce trece. Jumatatea ta, partenerul pe care tu il vezi aproape perfect, nu va niciodata suficient de bun pentru tine in viziunea parintilor tai. De acum inainte va trebui sa rezisti eroic lungilor discursuri tinute de ai tai din dorinta de `a-ti deschide ochii`. Vei asista neputincios la certurile dintre ei in care dau vina unul pe celalalt pentru `marea nenorocire` (mai exact intalnirea cu EL/EA) ce ti se intampla tie. Te vei chinui sa le demonstrezi (venind cu argumente logice, cu exemple concrete) cat de mult gresesc atunci cand il/o critica. Fara succes insa. Iar in tot acest timp, toata fiinta ta se va revolta la gandul ca tocmai ei, parintii tai, nu au incredere in tine ca poti face o alegere buna. Ajuns la disperare nu vei mai sti cum sa ii impaci pe toti. Cum sa ii convingi pe ei ca EL/EA nu este un monstru al carui singur scop in viata este sa profite de tine si sa iti distruga viata? Cum sa eviti intalnirile dintre ei si cel drag fara sa ii dai impresia celui din urma ca este nedorit? Epuizat de cautarea unei cai de mijloc, vei ajunge sa te indoiesti chiar tu de cel de langa tine, ca peste doua secunde sa iti aduci singur mustrari ca ai putut fi atat de slab si te-ai lasat influentat de doi batrani care nu stiu cum traiesc tinerii in ziua de azi.In unele cazuri fericite, dureaza luni si poate chiar ani intregi pana cand persoana iubita reuseste sa le castige un strop de incredere parintilor partenerului. Dar in cele mai multe cazuri, asa o minune nu se va intampla niciodata. Ceea ce e si mai uimitor e faptul ca, in final, majoritatea cuplurilor ajung sa se desparta, iar mai tarziu sa le dea dreptate parintilor care nu l-au acceptat pe `actualul/a fost/a`, care s-a dovedit a fi exact cum au spus ei.Care este adevarul, cine are dreptate? Noi, cei tineri? Sau ei? Sa fim oare atat de orbiti de dragoste incat sa nu vedem adevarata fata a partenerului pe care ei, parinti cu experienta, oameni trecuti prin viata, reusesc sa o descifreze din prima clipa? Sau suntem atat de dornici de a ne multumi familia si atat de superficiali in sentimentele de iubire incat ne lasam influentati de ei pana ajungem sa il vedem pe cel de langa noi cu acelasi ochi critic al parintelui? Cred ca raspunsul este altul pentru fiecare dintre noi.
luni, 2 februarie 2009
dragostea e oarba
Teo Aleks: Era odata o fata oarba... si s-a izolat de toti si toate... nu vroia sa stea cu ea decat prietenul ei. Tot ce-mi doresc mai mult e sa pot vedea lumea din jurul meu, spunea ea... -Vrei sa te casatoresti cu mine? i-a propus intr-o zi baiatul... -Nu ma voi casatori daca nu pot vedea... ...La ceva timp, pt fata a aparut o pereche de ochi donati... a putut vedea si in momentul cand s-a uitat la prietenul ei a vazut ca si el este orb... -"Nu ma pot casatori cu un orb"... a spus fata si s-a intors sa plece... Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit : "sa ai grija de ochii mei te rog" ...
duminică, 1 februarie 2009
scanteie...
Am crezut ca esti salvatorul meu cand am nevoie....un barbat plin de credinta...:( pacat....
Nu am putut sa aud toate soaptele, avertismentele asa de clar
Dar am vazut ingeri si am sa-i conduc catre usa ta..nu mai exista scapare
Fara mila imi distrugi visele
Fara remuscari pentru ca imi aduc aminte
Zambetul care mi l-ai ucis..
Mi-ai luat inima..
Facandu-ma sa o iau de la capat
Mi-ai aratat vise
Imi doream sa devina realitate
Ai incalcat promisiunea si m-ai facut sa realizez
Ca totul a fost o minciuna
Zambetul mi l-ai ucis.....
Nu am putut sa aud toate soaptele, avertismentele asa de clar
Dar am vazut ingeri si am sa-i conduc catre usa ta..nu mai exista scapare
Fara mila imi distrugi visele
Fara remuscari pentru ca imi aduc aminte
Zambetul care mi l-ai ucis..
Mi-ai luat inima..
Facandu-ma sa o iau de la capat
Mi-ai aratat vise
Imi doream sa devina realitate
Ai incalcat promisiunea si m-ai facut sa realizez
Ca totul a fost o minciuna
Zambetul mi l-ai ucis.....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
